Alinarea lunii
E iarnă, iar zăpada întîrzie să apară
Prin jur un vînt dansează şi gerul muşcă lin,
Luna de pe cer, mirată mă priveşte
Ca pe un om nebun ce moartea şi-o doreşte.
Ah, lună, dac-ai şti durerea mea cea mare,
Că tare mă-nfierbîntă şi nu mai am scăpare.
Nu-i linişte în suflet, nici lacrimi nu mai am
Sînt ca un pom uscat, rămas c-un singur ram.
Şi am pornit pe-o cale , dar nu ştiu unde merg,
Privind în urmă văd cum urmele se şterg
Şi poate e mai bine că nu mă pot întoarce,
Voi merge înainte pin- tălpile s-or coace !
Tu, lună, luminează-mi calea mult mai bine
În grija ta rămîn şi nu uita de mine
Că dacă-a mea iubită pe drum am s-o-ntîlnesc,
Închide-mi ochii slabi să nu o mai privesc.
Să piară a mea iubire, să piară al meu dor,
Să piară şi-nceputul al dragostei fior !
Vor rămîne regrete, căci mult am suferit
Se vor topi şi clipele ce nu s-au împlinit …
a
