47515_front1.jpg

Fete tinere, băieţi, bărbaţi sau bătrini care duc într-o mînă sacoşa, iar cu cealalta de-abia de duc ţigara la gură. E o modă, e un viciu sau e o boală a secolului XXI ?Fumatul nu mai este o taină a timpului. Astăzi vezi oameni de toate vîrstele fumînd în orice colţ al străzii, local sau instituţie. Nu se mai ţine cont de faptul că deranjează, se fumează în localuri publice sau în preajma nefumătorilor. Lumea continuă să practice acest viciu, chiar dacă este pericolul numărul unu al sănătăţii.

Întrebat de ce fumează, un tînăr a răspuns imediat : « Am început să fumez la 13 ani. Eram cu prieteni de vîrsta mea şi am furat un pachet de ţigări de la tata. Nu ştiam care e pericolul şi am încercat cu toţii din curiozitate. Aşa a continuat o perioadă pînă am început să cumpăr pentru că simţeam că vreau să fumez. Fumez deja de aproape 15 ani şi de cite ori am încercat să mă las, nu am rezistat tentaţiei de a mai fuma o singură ţigară. Deja e un viciu, chiar dacă ştiu care sînt pericolele »

Să fie oare obişnuinţă sau doar o amăgire psihologică în care tindem să credem cu desăvîrşire ? Psihologii susţin că, de fapt, e o deprindere de a fuma, anume acest proces  de a duce ţigara la gură şi e doar o senzaţie că te calmează atunci cînd eşti nervos.Mai grav e faptul că nu doar tinerii sînt afectaţi de acest viciu, dar şi copii de la vîrste fragede.Acum citeva săptămîni am fost în sudul Moldovei, mai exact în Cimişlia, fiind invitat de un prieten la un meci de fotbal. După prima repriză, adică în pauză am mers într-un magazin ca să iau ceva de mîncare. Am stat la coadă, iar în faţa mea era o fetiţă care părea să aibă vreo 5 anişori. La întrebarea ce doreşte, fetiţa a răspuns : « daţi-mi un pachet de ţigări » Vînzătoarea fără a sta mult pe gînduri ia dat un pachet de ţigări. Eu eram foarte mirată şi dezamăgită în acelaşi timp .M-am întrebat « cum e posibil ca într-o ţară care vrea să crească o generaţie sănătoasă  să se permit asemenea încălcări ? »Chiard acă nu erau pentru micuţă, să vinzi ţigări minorilor e interzis de lege şi se sancţionează conform codului administrativ. Dar oare o mică amendă valorează cît o viaţă de om ?»Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale (MSPS) este îngrijorat de sporirea numărului de fumători în Republica Moldova, mai ales printre generaţia tînără. Potrivit investigaţiilor efectuate de către instituţia în cauză, circa 70 la sută din numărul total de respondenţi sunt consumatori activi ai tutunului. Mai mult decît atît, 15% din fumători sînt persoane tinere în vîrstă de 13 – 15 ani. Circa 77 la sută din cei chestionaţi afirmă că în pofida instituirii restricţiei de vîrstă la comercializarea articolelor de tutungerie,  angajaţii unităţilor comerciale le vînd fără a se interesa dacă cumpărătorul a atins vîrsta corespunzătoare. Ţinînd cont de faptul că fumatul cauzează daune enorme sănătăţii populaţiei, MSPS consideră că acţiunile de combatere a lui nu trebuie să se limiteze numai la interdicţia reclamei ţigărilor în mass-media. În opinia specialiştilor, republica noastră ar trebui să se ataşeze la acordurile internaţionale care prevăd reorientarea agriculturii autohtone de la cultivarea tutunului spre creşterea altor culturi agricole.