sâmbătă, Mar 15 2008 

09032008109.jpg               Ana Dimitriu: „Muzica e viaţa mea” Cu ocazia împlinirii a 60 de ani, Constantin Rusnac a organizat un concert festiv la Sala cu Orgă unde a avut mai mulţi invitaţi de marcă a scenei moldoveneşti. O surpriză plăcută a galei a constituit-o recitalul Anei Dimitriu, o tînără studentă în anul 3 la Academia de Muzică,  Teatru şi Arte plastice din Moldova. Aceasta a interpretat două piese, acompaniată de corul „Credo” al MAI, bucurîndu-se de o mulţime de aplauze din partea sălii. În prezent Ana este angajată la teatrul Operei Naţionale. A avut mai multe roluri ca artistă de cor în renumitele piese „Carmen” de Bizet, „Nabucco”, „Trubadurul” , „Traviata” de G. Verdi, „Pagliaccio” de LeoCavalo. După care au urmat turnee internaţionale. A fost în Elveţia, în Germania unde a susţinut mai multe concerte.„Nu mă simt vedetă, chiar dacă am cîntat şi am jucat alături de artişti emeriţi ai Moldovei. Aici e foarte greu să te realizezi, cu atît mai mult că nu avem un public al muzicii clasice. Toţi ascultă pop, dance sau hip-hop, dar cu tot respectul, aceasta nu e muzică”, este de părere Ana. Ana face Facultatea de Canto Academic la buget.. S-a născut în oraşul Călăraşi într-o familie de oameni simpli, dar cu dragoste pentru muzică. „Tata cînta pe la nunţi. Tot Călăraşiul şi împrejurimile lui îl cunoştea. Bunelul din partea mamei a întemeiat fanfara din satul Bravicea unde a cîntat foarte mulţi ani”, spune cu mîndrie Ana.  Copilă fiind, s-a înscris la Şcoala muzicală, dar nu a reuşit să o absolvească din motive financiare. „Am plîns mult timp pînă mama m-a dus să mă înscriu la Şcoala muzicală. Am studiat acordeonul. După un an însă am fost nevoită să abandonez pentru că părinţii nu aveau bani să-mi plătească studiile”, spune Ana cu puţină tristeţe în ochi. A absolvit gimnaziul din oraş, după care s-a înscris la Colegiul Pedagogic „Alexandru cel Bun” din Călăraşi, specialitatea Pedagogie muzicală. „Întotdeauna am ştiut că asta e ceea ce vreau să fac mai departe. Muzica e viaţa mea! De aceea după clasa a noua am susţinut examenele de intrare la Colegiu şi am fost acceptată la buget.” În cinci ani Ana avea deja studii superioare incomplete şi oricînd putea să se angajeze ca profesor de muzică. 

„Pe Anişoara o cunosc de mică, am petrecut toată copilăria împreună. Sîntem de aceeaşi vîrstă şi am şi învăţat într-o clasă. Tot timpul cînta: acasă, la şcoală, în stradă şi chiar în biserică  Împreună ne-am înscris la Şcoala Muzicală, dar din păcate a abandonat pentru că nu putea să achite studiile. Oricum nu s-a lăsat de cîntat. Este o fire prea energică şi optimistă.”, povesteşte o vecină de-a Anei.

 După absolvirea Colegiului, avea să vină un moment important în viaţa ei, trebuia să hotărască ce va face mai departe. Avea doar două opţiuni. Fie să-şi continue studiile şi să se despartă de familie, pentru că avea să se mute în alt oraş, fie să lucreze ca profesor de muzică şi să rămînă acasă.„Îmi era foarte greu, nu ştiam ce să fac, cu atît mai mult că nimeni nu-mi garanta studiile mai departe. Atunci m-am hotărît să încerc la Conservator în Chişinău. Am învăţat foarte mult şi am repetat ore în şir ca să intru la Conservator şi aproape că eram sigură că voi reuşi. Iar toate acestea mi le-a inspirat Doamna Jana Vdovicenco, profesoara mea de canto”, îşi aminteşte tînara soprană. „Am văzut potenţial în Anişoara încă de cînd am asculat-o cîntînd prima dată. Are o voce deosebită şi foarte puternică. Am încurajat-o să nu renunţe pentru că ştiam că va reuşi. Eu am avut multe studente talentate, bunăoară Diana Axenti cîntă în opera din Franţa, Natalia Roman în Italia. Iar Ana sînt sigură că va deveni o cîntăreaţă de valoare internaţională şi va fi apreciată cu adevărat”,crede Vdovicenco despre Ana. Anul trecut Ana a cîştigat o bursă de studii în Bucureşti. A fost cîteva luni, dar s-a întors înapoi, spunînd ca acolo avea să-şi „strice” vocea. „Ştiau că sînt din Republica Moldova şi eram mai bună decît ei, de aceea încercau în tot felul să mă dea într-o parte. Plus la asta, consider că şcoala de canto de aici e mult mai puternică decît cea din România. Probabil că la noi se resimte încă stricteţea de pe timpuri, iar profesorii au o atitudine mult mai serioasă faţă de canto”, este de părere Ana Dimitriu. La Conservator Ana petrece mai mult de 6 ore pe zi şi învaţă cu o deosebită plăcere piese renumite în toate limbile, italiană, franceză, germană. „ Îmi place să studiez piese pe care le-au interpretat cîntăreţi renumiţi. Iar cel mai mult imi place că le învăţăm în limbile originare. La orele de măiestria de operă a doamnei profesoare Eleonora Constantinov, fiica regretatului actor Constantin Constantinov, învăţăm arta actoriei. Un cîntăreţ de operă nu e doar un simplu cîntăreţ, ci şi un iscusit actor”, ţine să precizeze Dimitriu. În viitorul apropiat vrea să participe la mai multe concursuri internaţionale. Visul ei este să termine facultatea cu bine şi să facă masteratul undeva peste hotare, ca mai apoi să ajungă să cînte „La Scala”. „Am să ajung departe. Eu ştiu că sunt bună. Nu o spun ca să mă laud, dar pur şi simplu aşa vreau să cred şi doar aşa am să merg înainte”, îşi destăinuie planurile de viitor Ana.  

sâmbătă, Mar 15 2008 

 Trei ani s-au scurs foarte repede…Parcă nu de mult am păşit pentru prima dat pragul universiţii, şi nu doar ca simpli studenţi, ci ca prima generaţie a Procesului de la Bologna. Acum sîntem pe ultima sută de metri ca să finisăm primul ciclu de studii propus de acest proces.

 Ce s-a schimbat în învăţămînt odată cu procesul de la Bologna? 

Aproape ca nu s-a schimbat nimic. S-au modificat metodele de predare, adică s-au format module, iar în loc de mai multe examene, studentul va susţine doar unul. A apărut posibilitatea ca studentul să-şi aleagă singur obiectele de studii, dacă vrea să mai adune credite. Cît priveşte faptul că materialul de studiu ce trebuia predat în 4 ani, s-a restrîns la 3 ani, sau că «s-a furat» un an din viaţa de student, nu prea îi lasă pe profesori să răsufle uşuraţi. Studiile la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării dintotdeauna s-au bazat pe capacitatea studentului de a scrie şi de a percepe obiectiv lucrurile. Profesorii spun că jurnalism poţi să faci şi în doi ani sau chiar mai puţin, doar că studenţii nu reuşesc să acumuleze experienţa necesară pe care o acumulau înainte. «Studentii care vor sa faca carte, o vor face cu, sau fără procesul de la Bologna», precizează cadrele didactice universitare. „ Iar rezultatele implementării noului sistem de învăţămînt vor fi atunci cînd vom avea o statistică a absolvenţilor angajaţi în domeniul dat”, mai spun ei.

 Studenţi altfel

 Studenţii încă nu pot evalua impactul implementării procesului de la Bologna în Universitate. Mai mult, aceştia spun că generaţia lor se pare că a fost şi continuă să fie generaţia experimentelor în domeniul studiilor. «Mai întîi testele din clasa a 4-a, modalitatea de testare din clasa a 9-a, 4 examene în loc de 5 la bacalaureat şi, în final, prima generaţie a procesului de la Bologna”, spun cu o oarecare indignare aceştia. 

Procesul de la Bologna şi Republica Moldova

 Procesul de la Bologna a fost lansat în 1999. Cînd se vorbeste despre Bologna se are în vedere rezultatele practice a unei serii de recomandări venite în urma mai multor reuniuni a miniştrilor educaţiei din ţările europene Scopul acestora este de a crea un sistem de învăţămînt universitar unitar la nivelul Europei. Republica Moldova şi-a declarat intenţia de a se integra în Uniunea Europeană. În această ordine de idei, oportunitatea de a face parte din spaţiul comun european al educaţiei şi de a participa activ la constituirea şi consolidarea acestuia reprezintă una dintre marile provocări ale viitorului său european. La 2 iunie 2004 Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova a înaintat grupului Procesului de la Bologna o scrisoarea de intenţie prin care şi-a confirmat ataşamentul faţă de valorile şi exigenţele europene. Asfel, în mai 2005, după ce a acceptat toate condiţiile acestui program, Republica Moldova a aderat la Precesul de la Bologna. 

Motivaţia apariţiei procesului de la Bologna

 Potrivit mai multor experţi, există cauze universitare şi cauze politice privitor la apariţia sistemului nou de învăţămînt. Una dintre cauzele universitare aceştia menţionează: nostalgia universităţilor europene care în antichitate aveau o mobilitate clasică, oricine putea schimba universitatea fără nicio problemă. Există o multitudine de programe internaţionale, dar pentru a face studiile peste hotare este nevoie de un echivalent al studiilor sau diplomelor din ţara respectivă. Consideraţiile majore ar fi, totuşi, cele politice. Mobilitatea studenţilor în cadrul Uniunii Europene este redusă. În această ordine de idei, pentru mişcarea studenţilor dintr-o ţară în alta sunt necesare surse financiare destul de mari. De asemenea, potrivit mai multor experţi în educaţie, competitivitatea Europei la nivel mondial în materie de învăţămînt universitar, a fost, în ultimii ani, în pierdere de viteză. E bine sau nu cu noul sistem, nimeni nu ştie cu exactitate.

Un lucru însă e sigur, actualii studenţi au probabil cele mai mari abilităţi de a se adapta oricăror situaţii. O condiţie necesară unui viitor mai bun pentru o Europă unită şi lărgită.